Mariza

































"Un dans adus de navigatori din Africa secolului al XIX-lea? Sau transpunerea in muzica a tristetii celor care se aventurau departe de malurile prielnice ale Lusitaniei? Cu toate ca multi specialisti au emis serii continue de ipoteze, nimeni nu stie cu certitudine nici de unde a aparut si nici cand s-a “nascut” fado-ul portughez, singurul lucru cert fiind ca reprezinta cea mai veche forma de folk urban din lume.
Fado este un abandon al sufletului in muzica, definit in jurul ideii de saudade, despre care, portughezii sustin cu mandrie, ca nu ar avea echivalent in nici o limba a pamantului. Saudade – un zbor frant, o iluzie, o stare simultana de bine si rau, nostalgie sau pur si simplu o dragoste iremediabila pentru o himera, o sfidare a ratiunii concomintent cu o mangaiere a sufletului.
Sunetul muzicii fado este aproape inexplicabil, linia melodica parand deopotriva esoterica si barbara. Ca si cum ti-ar lasa impresia ca trebuie traita la nivelul fiecarei celule. Fado are un ritm ce se repeta recurent, dar care e diferit de fiecare data cand il asculti. Ca si cum de fiecare data ai in fata ochilor o himera distincta, intotdeauna sustinuta de o voce si doua chitare, din care una cu 12 corzi.
E mai mult decat cert faptul ca, multa vreme, Portugalia s-a identificat in lume cu sunetul aproape sfasietor al muzicii fado. Si cu versurile care, invariabil, povestesc despre moarte, destin, disperare, tristete, pierdere, tradare, iluzii, vise, trairi.
Istoric vorbind, fado a apartinut periferiei. Ca si tango-ul argentinian, s-a auzit mai intai pe strazile sarace din Lisabona si Porto, in taverne, bordeluri, frizerii sau pur si simplu pe strada. Abia cand Antonio de Oliveira Salazar a institutionalizat fado-ul, obligand fadistii (interpretii de fado) sa cante exclusiv in spatii cu destinatie specifica (in genul caminelor culturale) a ajuns si in alte medii. Atunci a fost poate momentul de apogeu al fado-ului lusitan.
Se spune ca nu oricine poate canta fado. Doar cei care au inima sfasiata de tristete, dor, tradare, doar cei care simt ruperea zborului si care nu pot sa-si inunde lumea cu uitare. Doar cei care pot sa transmita, sa exprime si sa traiasca saudade.
Unul dintre cele mai importante sisteme de referinta ale muzicii fado s-a numit Amalia Rodrigues, la moartea careia (1999), s-au declarat trei zile de doliu national. Alaturi de Amalia s-au mai distins Maria Teresa de Noronha sau Alfredo Marceneiro. Vocile prezentului sunt Misia, Mariza, Cristina Branco sau Dulce Pontes."

Sursa

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Copyright © Camera speciala. Template created by Volverene from Templates Block
WP by WP Themes Master | Price of Silver